Mi-e dor de acele zile colorate, cand sufletul zburda pe cele mai inalte culmi. Iar cuvintele erau de prisos...
Mi-e dor de zambetul lui care-mi incalzea sufletul, mi-e dor sa cant dimineata privindu-ma in oglinda, mi-e dor sa ma stranga atat de sincer in brate, mi-e dor sa ma priveasca ca si cum as fi toata lumea lui... Oare le-am pierdut sau am lasat sa se astearna praful?
In cele din urma mi-e dor sa fiu fericita, mi-e dor sa ma simt nauca si vesela diminetile ploioase si sa adorm tarziu stand de vorba cu el- cel mai bun prieten al meu...
Azi e totul negru in mine si reflect intunericul asta si in jurul meu. Mi-e dor sa fie din nou alb in lumea mea, sa dansez de plictiseala, mi-e dor de mine si de el...
marți, 20 mai 2008
miercuri, 7 mai 2008
Azi nu mai astept nimic
In lumea asta a designerilor, a modei, a produselor de infrumusetare, a sexualitatii, a jocurilor politice, a adulterului, a manipularii... in lumea asta incerc sa imi gasesc un loc.
Am incercat sa traiesc cu adevarat, sa las o dovada in urma mea ca am fost aici... Nu am stiut cum. Nici sa iubesc curat nu am stiut. Nu stralucesc de frumusete, nici de inteligenta, de fapt nu stralucesc deloc. Dar sunt doar eu, o fata orgolioasa si timida, insa o feminista convinsa. Si nu imi mai pasa cum ma percep cei din jurul meu.
Mi-am dorit sa nu fiu mediocra, am avut ambitii si am iubit peste masura. Nu imi mai doresc bogatii, si nici faima, iar sa ma fac iubita nu stiu. Mi-am indepartat prietenii, iar el nu ma mai recunoaste, am ramas singura in cele din urma. Si e trist, insa azi nu imi doresc nimic.
Vor veni ploile, vor trece, vor inflorii copacii, apoi se vor scutura, se vor auzi colindele... Cand eram copil cea mai mare bucurie era sa imi lipesc nasul de geam asteptandu-l pe Mosu. Acum... nu mai am bucurii. Doar noaptea imi pare bine ca a mai trecut inca o zi.
Si toate insuccesele noastre sunt menite sa ne faca mai puternici. Azi insa nu mai astept nimic, poate maine...
Am incercat sa traiesc cu adevarat, sa las o dovada in urma mea ca am fost aici... Nu am stiut cum. Nici sa iubesc curat nu am stiut. Nu stralucesc de frumusete, nici de inteligenta, de fapt nu stralucesc deloc. Dar sunt doar eu, o fata orgolioasa si timida, insa o feminista convinsa. Si nu imi mai pasa cum ma percep cei din jurul meu.
Mi-am dorit sa nu fiu mediocra, am avut ambitii si am iubit peste masura. Nu imi mai doresc bogatii, si nici faima, iar sa ma fac iubita nu stiu. Mi-am indepartat prietenii, iar el nu ma mai recunoaste, am ramas singura in cele din urma. Si e trist, insa azi nu imi doresc nimic.
Vor veni ploile, vor trece, vor inflorii copacii, apoi se vor scutura, se vor auzi colindele... Cand eram copil cea mai mare bucurie era sa imi lipesc nasul de geam asteptandu-l pe Mosu. Acum... nu mai am bucurii. Doar noaptea imi pare bine ca a mai trecut inca o zi.
Si toate insuccesele noastre sunt menite sa ne faca mai puternici. Azi insa nu mai astept nimic, poate maine...
luni, 5 mai 2008
Declaratie de dragoste
Fara tine as trai pustiu
N-as sti ce inseamna daruirea,
N-as fi atenta la oameni,
La fosnete de frunze,
La culori sau ploaie...
As pluti in gol, haotic
As vorbi prea mult
Si n-as spune nimic.
Mai presus de cuvinte,
De dureri si ganduri,
De ambitii si de orgolii
Mai presus de toate
Esti tu, iubitul meu.
Iti contemplu ochii,
Mana ta cea blanda
Fruntea ta cea ingandurata...
Fara tine... as trai pustiu...
As rataci prin lume
Fara un scop anume
As muri singura in fiecare zi
Avand o mie de regrete
Fara tine... as trai pustiu.
N-as sti ce inseamna daruirea,
N-as fi atenta la oameni,
La fosnete de frunze,
La culori sau ploaie...
As pluti in gol, haotic
As vorbi prea mult
Si n-as spune nimic.
Mai presus de cuvinte,
De dureri si ganduri,
De ambitii si de orgolii
Mai presus de toate
Esti tu, iubitul meu.
Iti contemplu ochii,
Mana ta cea blanda
Fruntea ta cea ingandurata...
Fara tine... as trai pustiu...
As rataci prin lume
Fara un scop anume
As muri singura in fiecare zi
Avand o mie de regrete
Fara tine... as trai pustiu.
sâmbătă, 3 mai 2008
Despre prieteni si prietenii
Si daca cerul s-ar inchide aici si acum, am fi pierduti cu totii...
Prietenii nu sunt aceia care ti-au zambit doar azi si ieri au fost indiferenti atunci cand te-ai simtit singur. Prieten nu iti este acela alaturi de care te simti singur, asa cum viata nu ne este daruita ca s-o irosim, ea trebuie traita, pentru ca este un dar. Si lacrima este o fata a vietii, te face sa simti ca esti viu, deci ca traiesti. Indiferent ce fel de simtiri te incearca, iti aminteste ca iti pasa de cineva, sau pur si simplu de ceva...
Nu cred ca este gresit in a ne dori mereu mai mult, ci ne face sa mergem mai departe, sa speram ca la capatul drumului am ajuns acolo unde ne doream. Deci a ne dori mereu mai mult ne ajuta sa evoluam. Sper doar, ca in drumul meu, sa nu renunt la alte vise, la alte bucurii, sau pierzand pe cineva drag.
Cum sa facem oare sa nu ii ranim pe cei din jurul nostru? Trebuie sa cautam sa ii cunoastem, sa descoperim ce le poate aduce un zambet, ce le umple sufletul, cum sa le stergem lacrimile, sa uitam sa fim egoisti.
De ce adesea ne plangem nefericirea? De ce o purtam tot timpul cu noi? E posibil oare sa avem sufletele pustii si reci pentru ca nu ne dorim sa fim fericiti cu noi insine?
Odata cineva mi-a spus ca "imi doreste ca noaptea sa imi adun puterile sa gasesc viata frumoasa, ca apoi dimineata sa ma trezesc zambind''. Pentru ca nu exista metoda de infrumusetare mai ieftina decat zambetul.
Sa fi fost oare acela sa fie prietenul meu? Pentru ca eu niciodata nu l-am privit asa, de fapt nici nu il observasem.
Prietenii nu sunt aceia care ti-au zambit doar azi si ieri au fost indiferenti atunci cand te-ai simtit singur. Prieten nu iti este acela alaturi de care te simti singur, asa cum viata nu ne este daruita ca s-o irosim, ea trebuie traita, pentru ca este un dar. Si lacrima este o fata a vietii, te face sa simti ca esti viu, deci ca traiesti. Indiferent ce fel de simtiri te incearca, iti aminteste ca iti pasa de cineva, sau pur si simplu de ceva...
Nu cred ca este gresit in a ne dori mereu mai mult, ci ne face sa mergem mai departe, sa speram ca la capatul drumului am ajuns acolo unde ne doream. Deci a ne dori mereu mai mult ne ajuta sa evoluam. Sper doar, ca in drumul meu, sa nu renunt la alte vise, la alte bucurii, sau pierzand pe cineva drag.
Cum sa facem oare sa nu ii ranim pe cei din jurul nostru? Trebuie sa cautam sa ii cunoastem, sa descoperim ce le poate aduce un zambet, ce le umple sufletul, cum sa le stergem lacrimile, sa uitam sa fim egoisti.
De ce adesea ne plangem nefericirea? De ce o purtam tot timpul cu noi? E posibil oare sa avem sufletele pustii si reci pentru ca nu ne dorim sa fim fericiti cu noi insine?
Odata cineva mi-a spus ca "imi doreste ca noaptea sa imi adun puterile sa gasesc viata frumoasa, ca apoi dimineata sa ma trezesc zambind''. Pentru ca nu exista metoda de infrumusetare mai ieftina decat zambetul.
Sa fi fost oare acela sa fie prietenul meu? Pentru ca eu niciodata nu l-am privit asa, de fapt nici nu il observasem.
joi, 1 mai 2008
Amorteala rece
E lumina in jurul meu
Insa in sinea mea e intuneric...
Si amorteala asta rece
Ma inunda, ma scufunda.
Am crezut ca in viata
Conteaza doar iubirea
Ca poate doar sa inalte
Sa aduca nemurirea.
Tu m-ai invatat sa fiu atenta
La cei din jurul meu
Sa nu abandonez la greu
Sa iert, sa sper mereu
E o amorteala rece
In sufletul meu
Si umezeala asta
Are un miros greu.
As vrea sa intru in mintea ta
Sa vin mai aproape,
Sa inteleg ce te apasa
Sa aflu in ce crezi...
Te stiu dintotdeauna
Eu te-am iubit mereu
Si in fiecare viata
Ai fost destinul meu.
Si parca in fiecare viata
Am fost slaba, am plans si am cedat
Desi nu mi-ai cerut nimic
Si nici nu m-ai rugat.
Parca timpul se opreste-n loc
Ori de cate ori pleci
Ma doare fiecare moment
Stiu sa traiesc doar clipe seci.
Oh, Doamne, da-mi puterea
De a redeveni eu,
Sa cant cand vreau a plange,
Sa ma ridic mereu.
Sa pot sa-l las sa plece
Sa aiba tot ce vrea
Sa traiasca liber
Departe de otrava mea.
E o amorteala rece
In sufletul meu
Si nici rugacinea asta
Nu are efectul tau.
Insa in sinea mea e intuneric...
Si amorteala asta rece
Ma inunda, ma scufunda.
Am crezut ca in viata
Conteaza doar iubirea
Ca poate doar sa inalte
Sa aduca nemurirea.
Tu m-ai invatat sa fiu atenta
La cei din jurul meu
Sa nu abandonez la greu
Sa iert, sa sper mereu
E o amorteala rece
In sufletul meu
Si umezeala asta
Are un miros greu.
As vrea sa intru in mintea ta
Sa vin mai aproape,
Sa inteleg ce te apasa
Sa aflu in ce crezi...
Te stiu dintotdeauna
Eu te-am iubit mereu
Si in fiecare viata
Ai fost destinul meu.
Si parca in fiecare viata
Am fost slaba, am plans si am cedat
Desi nu mi-ai cerut nimic
Si nici nu m-ai rugat.
Parca timpul se opreste-n loc
Ori de cate ori pleci
Ma doare fiecare moment
Stiu sa traiesc doar clipe seci.
Oh, Doamne, da-mi puterea
De a redeveni eu,
Sa cant cand vreau a plange,
Sa ma ridic mereu.
Sa pot sa-l las sa plece
Sa aiba tot ce vrea
Sa traiasca liber
Departe de otrava mea.
E o amorteala rece
In sufletul meu
Si nici rugacinea asta
Nu are efectul tau.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)